About the exhibition:

Produced by Euxine – The Utopian Society in collaboration with Ștefan Cosma, Eclectico Studio on a curatorial concept by Carmen Casiuc

Artists featured:

● Arantxa Etcheverria ● Alexandra Mocanu ● Ettore Sottsass ● Paolo Pallucco ● Bořek Šípek ● Frank Lloyd Wright ● Philippe Starck ● Robert Wilson

Silent Ornaments creates a dialogue with the spatial configuration and the facade elements of the so-called “Pherekyde building” constructed by architect Tiberiu Niga during the interwar period, on Calea Victoriei 122, at the intersection with Piața Amzei street. Emphasizing the psychological and functional dimensions of its architectural ornaments, the exhibition outlines a unique fusion between romance and rationality in the idealism of Modernism throughout the first decades of the last century. In the intricate play between retinal exuberance and its pragmatism, the modern ornament is proposed by the curator Carmen Casiuc as a sign of a narrative space. This imaginary plane is characterized by beliefs that changed the course of history, for better or for worse.

The exhibition is part of the “Pherekyde’s Courtyard”, a project taking place between 15th of September and 10th of November 2022 that recovers the memory of urban systematization of collective habitation during the interwar period of Bucharest with the purpose of understanding its impact on the social and emotional life of the city. 

The project is co-financed by the Municipality of Bucharest through ARCUB in the program “Affective City 2022”. The content of this material does not necessarily represent the official position of Bucharest City Hall or ARCUB.

Curatorial Statement

In the context of Europe being devastated by wars, the new built environment was aimed at converting collective living in ideal spaces, where the human animal would irreversibly progress to a higher moral sense. This concept, of a social transformation through the reorganization of the citizens’ emotional lives and their sense of community, established the arts and architecture as a tool to strengthen the relationship between the city and its citizens. Architects and artists alike sought to create a place for a shared experience of the rationalist Utopia that could make possible a perfect unity between reason and matter. 

In his manifesto for Modern architecture, “Towards an Architecture”, published in 1924, Le Corbusier, the French architect, finds an expression of  the union between intellectual and physical work in the ability of architecture to be both functional and beautiful. He even finds a perfect correspondent for this new ideal in the world of industrial design, comparing his buildings to steamboats and ocean liners, which demonstrated “the potential of highly-serviced mega structures to provide ideal living conditions.” To the father of the Esprit Nouveau, the fascination of naval design as a creative discipline free from obsolete schemes and conventions represents a kind of stylistic emancipation from a land architecture unable to meet the requirements of a new age. 

The allegory between the ship and architecture is highly present in the “Pherekyde building” conceived by Tiberiu Niga. The windows imitate the portholes, the short and corner facades are rounded in a similar way to the interwar streamline ferries, access spaces formally replicate the wind tunnels of passenger liners, the green marble decorating the first floor resembles the sea waves, while the inner courtyard symbolically replicates the central castle of ships, as it is surrounded by two symmetrical bodies that formally resemble the stern and the deck. Anchored on the exterior facade of the building, we can even find the flagpole. Whether Tiberiu Niga was himself, like Le Corbusier, a frequent steamship passenger, traveling together aboard the Lutétia, the Patris II, and the Normandie over the Atlantic Ocean, remains unknown. It is also reasonably facile to observe that the materialization of this mental image is quite different. For both, however, the ornament becomes an integrating part of the architecture, with both functional and aesthetically pleasing features that participate in the configuration of a place of habitation and ignite a sense of unsettlement from the old social order.  

The work of Alexandra Mocanu outlines the quality of the modern ornament for both its functional and aesthetic purpose. The liquid impression of the tapestry surface brings to the foreground the visual effect produced by the white veined green marble covering the ground floor. The energy of the painterly gesture duplicates the movement of sea waves, alluding to the sentiment of freedom found in the space of personal and collective imagination. One step closer and we discover that the ornamental effect of the textile image and the marble hides a practical function. On one side, the surface material of Niga’s building contributes to the salubriousness of the first floor –  a place transited by both inhabitants and passersby,  making the inner space of the building easy to maintain and hospitable to social interaction. The image suggested by Mocanu’s textile work is, beyond its aesthetically pleasing effect, an icon of technical virtuosity, playing as such a communicative role between the artist and the public.  

The wooden sculpture of Arantxa Etcheverria replicates an architectural ornament similar to the entry gates of Niga’s building. The resemblance is first visible in the shape of the handlers. Once again, in the case of the Pherekyde building, this surface modulation of the door handler withholds a functional purpose. The aesthetic dimension of the real  doors alludes to the change in the production of such design elements, which became standardized and mass produced during the Machine Age. Within this context, Echeverria’s work may refer to a stream of Modernism that has recognised the depth of ornament as cultural symbolism and its importance in continuity and communication. While one tradition has eradicated ornamentation as a crime of lavish use of materials, the industrial techniques and manufacturing made it possible to achieve a lot of complexity and intricacy with very little effort. It is perhaps in this sense that the Red Entry is an icon of the belief in technological progress as the step forward to a new chapter of human evolution.

If the revolutionary spirit ignited, at first, an urge to abandon ornament on building as a statement of rationality and productivity, this psychological energy also developed an imaginary plane of discourse that stimulated the collective faith and belief in the role that the mechanical machine plays in the gain of freedom for humanity. In the words of the US architect Robert Venturi, “When modern architects righteously abandoned ornament on buildings, they unconsciously designed buildings that were ornament.” The selection of  furniture pieces by Ettore Sottsass, Paolo Pallucco, Bořek Šípek, Frank Lloyd Wright, Philippe Starck and Robert Wilson testifies the narrative space that the idealism of Modernism emancipated. Shapes and forms that could find an expression only in paper architectures and the holistic systems of urban planners that never got off the drawing board become emblems of technological advancement, with no reference to the real world. Freed from the burden of rationality in achieving a lot of complexity and intricacy with very little effort, the new structures are impossible to read without seeing the word “iconic.”

The testimony that modern ornamentation is offering us today concerns the impact of personal experience in how we ascribe meaning to matter. The grand narratives that have made room for a shared collective experience – of a voyage to a land of promise, of a Machine of social well-being –  have collapsed. Fantasy survives, however, not as a didactic tool but as an expression of an ideal individuality, where thoughtfully integrated, intellectually substantial ornaments that make no meaning yet they construct new behaviors.

About Euxine

Euxine – The Utopian Society is a cultural association founded by Cristina Bută and Carmen Casiuc in 2021 with the purpose of promoting the common heritage of the Black Sea Region through contemporary art. It aims to create a community that connects the artistic scenes of Eastern Europe and Western Asia.

Despre expoziție:

Silent Ornaments este o expoziție curatoriată de Carmen Casiuc în colaborare cu galeristul Ștefan Cosma de la Eclectico Studio. Ea aduce împreună lucrări de Arantxa Etcheverria și Alexandra Mocanu într-o scenografie de arhitectul Cristian Corvin cu obiecte de mobilier de colecție semnate de Frank Lloyd Wright, Philippe Starck, Bořek Šípek, Ettore Sottsass, Paolo Pallucco și Robert Wilson. 

În perioada 25 septembrie – 30 noiembrie, expoziția propune publicului bucureștean un dialog între artele contemporane, design și arhitectura așa-numitului ”imobil Pherekyde”, construit de arhitectul Tiberiu Niga în 1935 pe Calea Victoriei 122. În jocul subtil dintre exuberanța retiniană și pragmatismul spațiului arhitectural, selecția de lucrări de arte vizuale și obiecte de design de colecție articulează dublul rol pe care ornamentului modern îl dezvoltă de-a lungul primelor decenii ale secolului trecut. Dând curs dimensiunilor narative și funcționale ale acestuia, expoziția invită la redescoperirea unui plan imaginar colectiv care a redefinit relația omului cu mediul urban. 

Expoziția ”Silent Ornaments” face parte din proiectul ”Curtea lui Pherekyde” desfășurat de Euxine – Societatea Utopică a Artelor din jurul Mării Negre în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie este o intervenție curatorială care aduce în prim plan spațiul semi-privat al curții interioare din ”blocul Pherekyde” construit în 1936 cu scopul de a pune în scenă afectele și reflexelor memoriei colective în relație cu orașul.

Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Statement curatorial

În contextul unei Europe devastate de războaie, noul peisaj urban avea ca scop transformarea vieții colective în spații ideale, în care animalul uman să progreseze ireversibil la un simț moral superior. Acest concept de transfigurare socială prin reorganizarea vieții emoționale a cetățenilor și a simțului lor de comunitate permite societății de la început de secol XX să regândească rolul artele și arhitectura din perspectiva felului în care ele participă la consolidarea relației dintre oraș și cetățenii săi. Artiști și arhitecți, deopotrivă, au căutat să creeze un loc pentru a da expresie comună unei utopii raționaliste, bazată pe o unitate perfectă între rațiunea umană și materie.

Arhitectul francez, Le Corbusier găsește în manifestul său pentru arhitectura modernă, „Spre o arhitectură”, publicat în 1924, expresia uniunii între munca intelectuală și cea fizică în capacitatea arhitecturii de a fi atât funcțională, cât și frumoasă. El găsește chiar un corespondent perfect pentru acest nou ideal în lumea designului industrial. Comparând clădirile sale cu vapoarele transatlantice, arhitectul argumentează viziunea potrivit căreia „megastructurile cu servicii de înaltă calitate au potențialul de a oferi condiţii ideale de viaţă”, independente de ciclurile naturii. Pentru părintele Noului Spirit Modernist, fascinația designului naval, ca disciplină creativă lipsită de scheme și convenții învechite, reprezintă un mod de emancipare stilistică față de o arhitectură terestră, ce se dovedise a și incapabilă să răspundă cerințelor unei noi ere.

Alegoria dintre navă și arhitectură este foarte prezentă în configurația „imobilului Pherekyde” conceput de Tiberiu Niga. Ferestrele imită hublourile, fațadele scurte și de colț sunt rotunjite într-un mod similar cu feriboturile interbelice, spațiile de acces reproduc în mod formal tunelurile de vânt ale navelor de pasageri, marmura verde care decorează primul etaj prezintă nervuri care trimit cu gândul la valurile mării, în timp ce curtea interioară reproduce simbolic castelul central al navelor, fiind înconjurată de două corpuri simetrice care seamănă, formal, cu pupa și puntea. Ancorat pe fațada exterioară a clădirii, putem găsi chiar și catargul pavilionului. Dacă Tiberiu Niga a fost el însuși, ca și Le Corbusier, un pasager frecvent al navelor cu aburi, și în ce măsură cei doi au călătorit împreună la bordul navelor Lutétia, Patris II și Normandie peste Oceanul Atlantic, rămâne necunoscut. Totodată, este destul de ușor să observăm că abordările celor doi față de reprezentarea mentală a arhitecturii ca navă modernă este destul de diferită. Pentru ambii, însă, ornamentul devine o parte integrantă a arhitecturii, cu trăsături atât funcționale, cât și plăcute din punct de vedere estetic, care participă la configurarea unui spațiu de locuit și trezesc un sentiment de dezrădăcinare din vechea ordine socială.

Lucrarea Alexandrei Mocanu aduce în lumină calitatea ornamentului modern atât pentru rolul său funcțional, cât și estetic. Impresia de stare lichidă a suprafeței de tapiserie aduce în prim plan efectul vizual produs de marmura verde cu nervuri albe care acoperă parterul. Energia gestului pictural dublează mișcarea valurilor mării, făcând aluzie la sentimentul de libertate regăsit în spațiul imaginarului personal și colectiv. Un pas mai aproape și descoperim că efectul ornamental al imaginii textile și al marmurei ascunde o funcție practică. Pe de o parte, materialul de suprafață al clădirii lui Niga contribuie la salubritatea primului etaj – un loc tranzitat atât de locuitori, cât și de trecători, făcând spațiul interior al clădirii ușor de întreținut și ospitalier pentru interacțiunea socială. Imaginea sugerată de opera textilă a lui Mocanu este, dincolo de efectul său plăcut din punct de vedere estetic, un însemn al virtuozității sale tehnice, cu rol comunicativ între artist și public.

Sculptura din lemn semnată de Arantxa Etcheverria reproduce un ornament arhitectural similar cu porțile de intrare în clădirea lui Niga. Asemănarea este mai întâi vizibilă în forma mânerelor. Încă o dată, în cazul clădirii Pherekyde, această modulare a suprafeței mânerului de ușă păstrează un scop funcțional. Dimensiunea estetică a ușilor reale face aluzie la schimbarea producției elementelor ornamentale, care devin standardizate și produse în masă în noua eră industrială. În acest context, opera lui Echeverria se poate referi la un curent al modernismului care a recunoscut profunzimea ornamentului ca simbolism cultural și importanța sa în continuitate și comunicare. În timp ce un filon al tradiției Moderniste a eradicat ornamentația pentru ”crima” de a risipi materiale și forță de muncă, tehnicile industriale și de fabricație au făcut posibilă obținerea unor forme complicate și complexe cu foarte puțin efort. Poate în acest sens, ”Intrarea Roșie” este un simbol al credinței că progresul tehnologic ne va aduce cu un pas mai aproape de un nou capitol al evoluției umane.

Dacă, la început, spiritul revoluționar a aprins un impuls de a abandona ornamentul arhitectural ca o expresie de raționament și productivitate, această energie psihologică a dezvoltat și un plan imaginar discursiv, care a stimulat credința și idealuri colective în rolul pe care îl joacă mașina mecanică în eliberarea umanității. În cuvintele arhitectului american Robert Venturi: „Când arhitecții moderni au abandonat pe bună dreptate ornamentele clădirilor, au proiectat inconștient clădiri-ornamente”. Selecția de piese de mobilier de Ettore Sottsass, Paolo Pallucco, Bořek Šípek, Frank Lloyd Wright, Philippe Starck și Robert Wilson mărturisește spațiul narativ pe care l-a emancipat idealismul modernismului. Formele și figurile care ar putea găsi o expresie doar în desenele arhitecturale și sistemele holistice ale urbaniștilor care nu au ieșit niciodată de pe planșă devin embleme ale unui progres tehnologic care face abstracție de corpul uman. Eliberate de povara raționalității pentru a obține detalii minuțioase cu foarte puțin efort, noile structuri sunt imposibil de citit fără a vedea în natura lor cuvântul „iconic”.

Prin prisma acestor elemente situate între arhitectură, design și arte vizuale, ”Silent Ornaments” articulează o continuitate între interior și exterior, între spațiul public și cel privat, între mediul urban și cel domestic. Deși discret camuflate în structura arhitecturală, ori în designul obiectelor, aceste unități stilistice ne proiectează în imaginarul simbolic al unei ”Arce Noi” care poartă omul modern spre o nouă lume organizată de ”Mașini” proiectate pentru bunăstarea socială. În acest spațiu conceptual, experiența estetică este dublată de un cod de sensuri care animă sobrietatea formală cu un sentiment ludic și irațional, eccentric prin tocmai generozitatea de a propune gesturi lipsite de sens, dar productive. 

Despre Euxine

Euxine – Societatea Utopică a Artelor din jurul Mării Negre este o organizație culturală non-profit, înființată în 2021, de Carmen Casiuc și Cristina Bută, cu scopul de a dezvolta un cadru curatorial pentru interpretarea și promovarea patrimoniul internațional din Regiunea Extinsă a Mării Negre prin intermediul artei contemporane. Reactivarea acestuia se concentrează asupra circulației de idei, oameni, bunuri materiale și culturale între statele membre ale Organizației Mării Negre pentru Cooperare Economică (BSEC): România, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Rusia, Ucraina și Republica Moldova. La confluența acestora, Euxine își propune să articuleze un teritoriu imaginar, dinamic și paradoxal care interconectează scenele artistice europeană și asiatică într-un program cultural și estetic.

Photography taken by Cătălin Georgescu